Dex realism

REALÍSM (< fr.) s. n. 1. Atitudine care ține cont de realitate, așa cum este ea. 2. (FILOZ.) (În Ev. Med.) Concepție, opusă nominalismului, potrivit căreia universaliile au o existență substanțială reală independent de gândirea noastră (Duns Scotus). 3. (În epoca modernă) Concepție, opusă idealismului, potrivit căreia lucrurile există independent de faptul că sunt percepute sau nu. ♦ R. critic = doctrină care admite realitatea lumii înconjurătoare, dar susține că experiența senzorială depinde de mental (R.W. Sellars, G. Santayana, A.O. Lovejoi). R. naiv = doctrina după care experiența senzorială reprezintă calea de acces directă a subiectului la lucrurile lumii exterioare. R. politic = atitudine întemeiată pe analiza și aprecierea atentă, multilaterală, a fenomenelor și evenimentelor socio-politice interne și internaționale, de luare în considerare a tendințelor de dezvoltare a realității. 4. Atitudine în creația artistică și literară care vizează reprezentarea obiectivă a realului sau a posibilului în datele sale esențiale, caracteristice. Trăsăturile specifice r. se regăsesc în operele literare și artistice din toate epocile, aparținând celor mai diferite curente sau școli (Plaut, Petronius, Martial, fabliaux-urile medievale, Rabelais, Boccaccio, Chaucer ș.a.; portretistica romană, pictura flamandă și olandeză, lucrările fraților Le Nain sau cele ale lui Géricault etc.). ♦ Denumire dată mișcării artistice și literare apărute în sec. 19, care, de pe pozițiile r.(3), se opunea romantismului și academismului neoclasicist. R., a cărui expresie filozofică este pozitivismul, aduce refuzul imaginarului și descrierea realității imediate, cultul observației sociale și psihologice, obiectivitatea și stilul impersonal al autorului, tinzând să facă din opera literară un tablou al societății contemporane. Teoretizat de Champfleury, r. a fost ilustrat de operele lui Stendahl, Mérimée și mai ales Balzac în Franța, Dickens și Thackeray în Anglia, Gogol în Rusia ș.a. Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 20, r. se generalizează, diversificându-se, adaptându-se evoluției specifice fiecărei literaturi, căpătând în general trăsături naturaliste. În Rusia apare sub numele de „școala naturală”, teoretizat de Belinski, Dobroliubov, Cernîșevski. În România aspecte realiste au coexistat, în perioada pașoptistă, cu romantismul și clasicismul, r. marcând scrierile lui C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, N. Filimon, impunându-se definitiv în perioada marilor clasici prin I. Slavici și I. L. Caragiale. Între cele două războaie a fost ilustrat prin operele lui L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Călinescu ș.a., lărgindu-și apoi tematica și valențele interpretative în concordanță cu noile realități sociale. În artele plastice, manifestul r. îl constituie „Înmormântarea din Ornans” (1849) a lui Courbet, care, alături de Daumier și de pictorii de la Barbizon (Millet, Th. Rousseau), a fost principalul exponent al r. Alți reprezentanți: A. von Menzel, W. Homer, T. Eakins, F. Leibl, M. Munkácsy, I. Repin și, în general, peredvijnicii. O serie de curente și experimente artistice ale sec. 20 se leagă de unele aspecte ale r. (r. fantastic, r. magic, r. poetic, noul r., hiperrealismul ș.a.). În România, r. s-a manifestat, cu nuanțe diferite, în operele lui N. Grigorescu, I. Andreescu, Șt. Luchian, C. Ressu ș.a. ◊ R. magic = curent literar german, apărut după 1945, amestecând elemente realiste cu psihologia (H. Kasack, E. Langgässer) și sud-american, cu caracter politic și social (M.A. Asturias). R. socialist = doctrină estetică adoptată în U.R.S.S. (1934) sub influența determinantă a lui A. Jdanov, promovând ca unic scop evocarea și glorificarea omului nou, constructor al socialismului. După al Doilea Război Mondial a fost impus în toate țările socialiste.