Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: reazem (substantiv neutru) , rezema (verb tranzitiv)   
REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [Var.: rázăm, reázăm, réazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REÁZEM s. 1. v. proptea. 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. v. ajutor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
REÁZEM s. v. apărător, balustradă, mână curentă, ocrotitor, parapet, parmaclâc, pat, pălimar, protector, rampă, rezemătoare, sprijin, sprijinitor, susținător.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
reázem s. n., pl. reázeme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REZEMÁ reázăm tranz. (obiecte) A așeza astfel încât să se sprijine și să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac.~ pereții (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE REZEMÁ mă reázăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziția de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziția de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REÁZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REZEMÁ vb. 1. v. susține. 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
REZEMÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rezemá (reázem, rezemát), vb.1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rezemá vb., ind. prez. 1 sg. reázăm, 2 sg. rézemi, 3 sg. și pl. reázemă; conj. prez. 3 sg. și pl. rézeme; imper. 2 sg. reázemă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)