Dex reazem

REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [Var.: rázăm, reázăm, réazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).

REÁZEM s. 1. v. proptea. 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. v. ajutor.

REÁZEM s. v. apărător, balustradă, mână curentă, ocrotitor, parapet, parmaclâc, pat, pălimar, protector, rampă, rezemătoare, sprijin, sprijinitor, susținător.

reázem s. n., pl. reázeme

REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec.

A REZEMÁ reázăm tranz. (obiecte) A așeza astfel încât să se sprijine și să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac. ◊ ~ pereții (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.

A SE REZEMÁ mă reázăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziția de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziția de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.

REÁZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema

REZEMÁ vb. 1. v. susține. 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)

REZEMÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.

rezemá (reázem, rezemát), vb. – 1. A se sprijini, a fi susținut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma și der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Pușcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca și mr., din același ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s. n. (sprijin, susținere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s. f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s. f. (înv., bază, fundament).

rezemá vb., ind. prez. 1 sg. reázăm, 2 sg. rézemi, 3 sg. și pl. reázemă; conj. prez. 3 sg. și pl. rézeme; imper. 2 sg. reázemă