Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
REBEGÍT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegít, -ă adj.] – V. rebegi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REBEGÍT adj. v. zgribulit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REBEGÍ ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE REBEGÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ra-moli. /<ung. rebegni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REBEGÍ vb. v. zgribuli.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rebegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink