Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: rebuta (verb tranzitiv) , rebutare (substantiv feminin)   
REBUTÁRE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REBUTÁRE s.f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
rebutáre s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REBUTÁ ~éz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rebutá vb., ind. prez. 1 sg. rebutéz, 3 sg. și pl. rebuteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)