Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
RECHIZITÓRIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitór s. n.] – Din fr. réquisitoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECHIZITÓRIU s. n. 1. expunere a procurorului într-o instanță în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. (fig.) acuzare gravă și violentă. (< fr. réquisitoire, lat. requisitorium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rechizitóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. rechizitóriul; pl. rechizitórii, art. rechizitóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECHIZITÓRIU ~i n. 1) Cuvântare de acuzare a procurorului la un proces judiciar. 2) Act procesual prin care procurorul trimite în judecată un inculpat. 3) Acuzație gravă și violentă. /<fr. réquisitoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)