Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: recunoaște (verb tranzitiv) , recunoaștere (substantiv feminin)   
RECUNOÁȘTERE, recunoașteri, s. f. Acțiunea de a (se) recunoaște și rezultatul ei. – V. recunoaște.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RECUNOÁȘTERE s.f. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește o condiție juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. [< recunoaște].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECUNOÁȘTERE s. f. acțiunea de a (se) recunoaște. ◊ (jur.) act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește o condiție juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. (< recunoaște)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RECUNOÁȘTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. mărturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, considerație. (~ publică a meritelor sale.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Recunoaștere ≠ nerecunoaștere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
recunoáștere s. f. cunoaștere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaște (după fr. reconnaître).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A RECUNOÁȘTE recunósc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (ușor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a cunoaște. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziții ale inamicului) A cerceta pentru a culege informații. /re- + a cunoaște
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE RECUNOÁȘTE mă recunósc intranz. A-și vedea copia sau asemănarea (într-o oglindă, într-un portret etc.). /re- + a se cunoaște
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RECUNOÁȘTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 2. A admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător. [P.i. recunósc. / < re- + cunoaște, după fr. reconnaître].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECUNOÁȘTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. 2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 5. a se arăta recunoscător. II. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. (după fr. reconnaître)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RECUNOÁȘTE vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regăsi. 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. v. mărturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Până la urmă a ~ că așa este.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A recunoaște ≠ a nega, a tăgădui
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
recunoáște vb. cunoaște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECUNOÁȘTERE (‹ recunoaște) s. f. 1. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. 2. (PSIH.) Proces al memoriei prin care ne dăm seama, în prezența unui obiect perceput anterior, că el a mai fost cunoscut de noi în trecut; identificare, după anumite trăsături caracteristice, a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. ◊ Semn de r. = trăsătură distinctivă după care se recunoaște, se identifică o ființă sau un lucru. 3. (Dr.) Acceptarea, expresă sau tacită, de către un stat, a unei situații juridice nou create pe plan internațional (ex. apariția unui nou stat situație de independență dobândită de o națiune, venirea la putere a unui guvern nou, calitatea de beligerant a unui stat etc.). 4. (Dr.) Act prin care un copil nou născut în afară căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui (r. voluntară) sau al unei hotărâri judecătorești (r. forțată), o condiție juridică asemănătoare a celei a copilului născut din căsătorie. 5. (MILIT.) Activitate desfășurată în teren în scopul precizării hotărârii de luptă (r. comandantului) sau în scopul aflării posibilităților de deplasare (r. itinerarului). 6. (CONT.) Procesul de încorporare în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii: a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și b) elementul are o valoare sau un cost, care pot fi evaluate în mod credibil.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)