RECURÉNȚĂ, recurențe, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este recurent1; revenire. 2. (Mat.; în sintagma) Formulă de recurență = formulă care exprimă un termen dintr-un șir în funcție de valorile unor anumiți termeni precedenți. – Din fr. récurrence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RECURÉNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este recurent; repetiție, revenire. ◊ (Log.) Demonstrație prin recurență = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide. [Cf. fr. récurrence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECURÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
recurénță s. f., g.-d. art. recurénței; pl. recurénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECURÉNȚĂ ~e f. Caracter recurent; revenire; întoarcere. Formulă de ~. /<fr. récurrence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink