RECȚIÚNE, recțiuni, s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională; legătura dintre cuvinte și determinantele lor; regim. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. rection, germ. Rektion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RECȚIÚNE s.f. Calitatea unui cuvânt de a atrage în frază un anumit determinant; legătură stabilită între cuvinte și determinantele lor. [Pron. -ți-u-. / < fr. rection, cf. lat. rectio – conducere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECȚIÚNE s. f. calitatea unui cuvânt de a atrage în frază un anumit determinant; regim (5). (< fr. rection, germ. Rektion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RECȚIÚNE s. (GRAM.) regim.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
recțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. recțiúnii; pl. recțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECȚIÚNE ~i f. lingv. Proprietate a unui cuvânt de a impune determinantului o formă de caz oblic. [Sil. -ți-u-] /<fr. rection, germ. Rektion
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink