Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
REFECÁRE, refecări, s. f. Acțiunea de a refeca și rezultatul ei. – V. refeca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REFECÁRE s. (IND.) tivire. (~ lemnului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
refecáre s. f., g.-d. art. refecării; pl. refecări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REFECÁ reféc tranz. (obiecte confecționate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REFECÁ vb. v. tivi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
refecá (reféc, át), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Pușcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāreorĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s. n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s. f. (însăilare, tiv).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
refecá vb., ind. prez. 1 sg. reféc, 3 sg. și pl. refécă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)