REFLÉCȚIE, reflecții, s. f. 1. Meditare, cugetare, gândire, reflexie (2). 2. Reflexie (1). [Var.: reflecțiúne s. f. ] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion (după reflecta).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REFLÉCȚIE s.f. 1. Cugetare, meditație, gândire. 2. Reflexie (1). [Gen. -iei, var. reflecțiune s.f. / cf. fr. réflexion, lat. reflexio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REFLÉCȚIE s. f. meditație, cugetare. ◊ (fil.) cunoaștere a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței; întoarcere a conștiinței asupra ei înseși. (< fr. réflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REFLÉCȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. părere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
reflécție s. f. (sil. -flec-ți-e), art. reflécția (sil. -ți-a), g.-d. art. reflécției; pl. reflécții, art. reflécțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REFLÉCȚIE ~i f. Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; meditație. [G.-D. reflec-ției; Sil. -ți-e] /<fr. réflexion, lat. reflexio, ~onis, germ. Reflexion
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink