Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
REFLÉX, -Ă (‹ lat., fr., germ.) adj., s. n. I. 1. Adj. Produs în mod spontan, independent de voință. 2. S. n. (BIOL.) Reacție (motorie, secretorie etc.) adecvată și constantă a organismului animal sau uman la o modificare a mediului extern sau intern și care constă într-un răspuns imediat și involuntar al organismului la o excitație particulară (ex. r. pupilar, r. salivar); reprezintă un act fundamental al sistemului nervos, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. Mecanismul unui r. se realizează pe calea arcului reflex. R. se pot manifesta prin reacții motorii (mișcări musculare) sau prin reacții vegetative (vasculare, secretorii ș.a.). R. a fost conceput de Descartes, denumit de anatomistul englez Th. Willis (1664) și experimental inițial de R. Whytt (1782). Noțiunea de r. a fost extinsă la activitatea superioară a sistemului nervos central de fiziologul rus I.M. Secenov. ◊ R. condiționat = r. dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un r. înnăscut (ex. salivația la auzul unui sunet care precede administrarea hranei). A fost descoperit în 1897 și studiat sistematic de I.P. Pavlov. R. necondiționat = reflex înnăscut. 3. Adj. (Despre un fenomen fiziologic) care are natura unui r. (I 2), care se bazează pe reflexe. II. S. n. Lucire, strălucire. ♦ Oglindire, reflectare.
Sursa: Dicționar enciclopedic