REFLEXÍV,-Ă, reflexivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care ține locul numelui unui obiect asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului și care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb însoțit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Funcțiunea verbului reflexiv. 2. (Despre oameni) Predispus la reflecție; meditativ, gânditor. ♦ (Despre manifestări, realizări ale oamenilor) Care denotă reflecție (1), care se realizează prin reflecție. 3. (Mat.; în sintagma) Relație reflexivă = relație care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din fr. réflexif, germ. reflexiv.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REFLEXÍV, -Ă adj. 1. Gânditor; meditativ. 2. Care se răsfrânge. ♦ Diateză reflexivă (și s.n.) = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb reflexiv = verb la diateza reflexivă; pronume reflexiv = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv; (mat.) relație reflexivă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REFLEXÍV, -Ă adj. 1. (despre oameni) predispus la reflecție (1); meditativ, gânditor. 2. care se răsfrânge. ♦ diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REFLEXÍV adj. cugetător, gânditor, meditativ, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
reflexív adj. m. (sil. -fle-), pl. reflexívi; f. sg. reflexívă, pl. reflexíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REFLEXÍV ~ă (~i, ~e) 1) rar (despre persoane) Care are predispoziția de a reflecta (mult); înclinat spre reflecție. 2) Care se răsfrânge. ◊ Diateză ~ă diateză în care subiectul este în același timp autorul și obiectul acțiunii. Pronume ~ pronume care ține locul subiectului și al obiectului gramatical asupra căruia se exercită acțiunea verbului. Verb ~ verb însoțit de un pronume reflexiv. Relație ~ă relație a unui element cu el însuși. /<fr. réflexif, germ. reflexiv
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink