Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
REGULÁ, regulez, vb. I. Tranz. 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦ Spec. A pune la punct un mecanism, a face să funcționeze regulat; a repara. ♦ Spec. A regla, a potrivi. 2. Fig. (Fam.) A pune pe cineva la punct, a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere. – Din lat., it. regulare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REGULÁ vb. I. tr. A aranja, a pune în ordine, a orândui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< lat. regulare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REGULÁ vb. 1. a sistematiza. (A ~ un cartier de locuințe.) 2. v. regulariza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
REGULÁ vb. v. aranja, orândui, reglementa, stabili.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
regulá vb., ind. prez. 1 sg. reguléz, 3 sg. și pl. reguleáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÉGULĂ, reguli, s. f. 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (Pop.) Menstruație. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri după fr. règle).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REGULÁ ~éz tranz. A organiza după anumite reguli; a pune în ordine; a regulariza. /<lat., it regulare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÉGULĂ ~i f. 1) Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ◊ ~ de trei (simplă și compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. ~ de politețe.De ~ în mod obișnuit; de obicei. 4) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe. ◊ A face ~ a face ordine. În (bună) ~ așa cum trebuie; în ordine. În toată ~a în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÉGULĂ s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÉGULĂ s. f. 1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = în mod obișnuit. 2. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei. 3. rânduială, ordine, regularitate. (< lat. regula, după fr. règle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
HEXAEDRU REGULÁT s. v. cub.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÉGULĂ s. v. ciclu, menstruație, operație, period.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÉGULĂ s. 1. v. uzanță. 2. v. canon. 3. v. indicație. 4. normă, precept, principiu, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplină. 8. v. ordine. 9. v. rânduială.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Regulă ≠ debandadă, dezordine
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
régulă (regule), s. f. – Normă. – Var. pl. reguli. Lat. regula (sec. XIX). Este dubletul lui riglă, s. f. (linie), din ngr. ῥίγλα (Gáldi 246). – Der. regula, vb. (a reglementa; a ordona, a determina; familiar, a pedepsi; Arg., a se copula); regulament, s. n. (normă; Arg., copulație); regularisi, vb. (a regulariza; a corecta, a îmbunătăți, a pedepsi); regulator, s. m. din fr. régulateur; neregulat, adj. (iregular; adv., fără nici o regulă). Răgulă, s. f. (clasă, castă), cuvînt folosit numai de Dosoftei, poate un latinism, înțeles de el ca „ordin”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NULLA REGULA SINE EXCEPȚIONE (lat.) nici o regulă fără excepție – Inițial adagiu din dreptul roman. Astăzi, aceste cuvinte au un sens mai general: realitatea este prea bogată și contradictorie pentru ca să poată fi supusă unor catalogări sau încadrată în formule rigide.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)