Dex repudiere

REPUDIÉRE, repudieri, s. f. Acțiunea de a repudia și rezultatul ei; respingere, renegare. ♦ Repudierea unei moșteniri sau a unui legat = renunțare a unei persoane la drepturile sale de moștenire legale sau la un legat. [Pr.: -di-e-] – V. repudia.

REPUDIÉRE s.f. Acțiunea de a repudia și rezultatul ei; renegare; (spec.) alungare a soției sau a soțului. [Pron. -di-e-. / < repudia].

REPUDIÉRE s. f. acțiunea de a repudia; renegare; (spec.) alungare a soției sau a soțului. (< repudia)

REPUDIÉRE s. renegare, respingere. (~ soției.)

repudiére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. repudiérii; pl. repudiéri

REPUDIÁ, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a îndepărta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] – Din fr. répudier.

A REPUDIÁ ~éz tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine (din dispreț); a respinge. 2) (păreri, concepții, vederi etc.) A nu (mai) recunoaște ca valabil. /<fr. répudier

REPUDIÉRE ~i f. v. A REPUDIA. ◊ ~ea unei moșteniri renunțare la drepturile de moștenitor legal. [Sil. -di-e-] /v. a repudia

REPUDIÁ vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega. 2. (Jur.) A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. répudier, lat. repudiere].

REPUDIÁ vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ◊ a denunța în mod unilateral o obligație sau un contract internațional. 2. (jur.) a renunța la o moștenire, la un legat. (< fr. répudier)

REPUDIÁ vb. a renega, a respinge. (A-și ~ soția.)

repudiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. repudiéz, 3 sg. și pl. repudiáză, 1 pl. repudiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. repudiéze; ger. repudiínd (sil. -di-ind)