Dex respingere

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.

RESPÍNGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [< respinge].

RESPÍNGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)

RESPÍNGERE s. 1. v. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. v. refuz. 3. v. recuzare. 4. v. repudiere. 5. v. dez-aprobare. 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere

respíngere s. f., g.-d. art. respíngerii; pl. respíngeri

RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

A RESPÍNGE respíng tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine; a repudia. 2) (rugăminți, oferte etc.) A nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza. 3) (dușmani, armate etc.) A sili să se retragă. /<it. respingere

RESPÍNGERE ~i f. v. A RESPINGE. ◊ Forță de ~ forță pe care o exercită un corp asupra altuia, respingându-l. /v. a respinge

RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i. respíng. / < it. respingere].

RESPÍNGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it. respingere)

RESPÍNGE vb. 1. v. refuza. 2. v. recuza. 3. v. repudia. 4. v. dezaproba. 5. a lăsa, (fig.) a trânti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic din țară.)

A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimți, a primi, a susține, a accepta

respínge (respíng, respíns), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).

respínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. respíng, 1 pl. respíngem, perf. s. 1 sg. respinséi, 1 pl. respínserăm; part. respíns

RESPINGÉRE (‹ respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de către un corp asupra altui corp a unei forțe îndreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natură electrică, magnetică etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea gravă a funcționării organului transplantat, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute de organism ca un corp străin care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi și limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie să aibă un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; după realizarea grefei se utilizează în doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejecție, rejet.