RESTANȚIÉR, -Ă, restanțieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenți) Care nu și-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr.:-ți-er] – Restanță + suf. -ier.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RESTANȚIÉR, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [Pron. -ți-er. / < restanță + -ier].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RESTANȚIÉR, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanță (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). (< restanță + -ier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RESTANȚIÉR adj. (înv.) îndărătnic. (O persoană ~ la plată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
restanțiér adj. m. (sil. -ți-er), pl. restanțiéri; f. sg. restanțiéră, pl. restanțiére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RESTANȚIÉR ~ă (~i, ~e) și substantival Care are o restanță; cu restanțe. [Sil. -ți-er] /restanță + suf. ~ier
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink