RESTÉU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răstéu, restéi s. n.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RESTÉU s. v. retevei, scurtătura, spetează.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
restéu (restéie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
restéu s. n., art. restéul; pl. restéie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RESTÉU ~ie n. Fiecare dintre cele două bare cu care se închid părțile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se răsti la cineva. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink