Dex revocare

REVOCÁRE, revocări, s. f. 1. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; revocație. 2. (Jur.) Desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a făcut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevăzute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotărăște încetarea calității sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca.

REVOCÁRE s.f. Acțiunea de a revoca și rezultatul ei; anulare, retragere, contramandare; revocație. [< revoca].

REVOCÁRE s. anulare, contramandare, (înv.) revocație. (~ unui ordin.)

revocáre s. f., g.-d. art. revocării; pl. revocări

REVOCÁ, revóc, vb. I. Tranz. 1. A anula, a abroga, a contramanda un decret, un ordin, o dispoziție. 2. A scoate dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit în aceea funcție printr-un act de guvernământ. – Din fr. révoquer, lat. revocare.

A REVOCÁ revóc tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a anula; a contramanda; a abroga; a aboli; a infirma. ~ un arest. 2) (miniștri sau titulari) A înlătura din funcție; a destitui. ~ un amba-sador. ~ un funcționar. /<fr. révoquer, lat. revocare

REVOCÁRE ~ări f. 1) v. A REVOCA. 2) Retragere de către alegători a mandatului încredințat unei persoane. /v. a revoca

REVOCÁ vb. I. tr. 1. A anula, a contramanda (un ordin, o lege etc.). 2. A destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernământ. [P.i. revóc, 3,6 revocă, conj. revoce. / < fr. révoquer, cf. lat. revocare].

REVOCÁ vb. tr. 1. a anula, a contramanda (un ordin, un decret etc.) 2. a destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal. (< fr. révoquer, lat. revocare)

REVOCÁ vb. a anula, a contramanda. (A ~ un ordin.)

A revoca ≠ a desemna, a numi

revocá vb., ind. prez. 1 sg. revóc, 3 sg. și pl. revócă