Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: rițui (verb tranzitiv) , rițuire (substantiv feminin)   
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RIȚUÍRE s. v. rițuit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A RIȚUÍ ~iésc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu rițuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai ușor). /<germ. ritzen
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
rițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rițuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)