Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: român (substantiv) , români (verb tranzitiv)   
ROMÂNÍ, românésc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROMÂNÍ vb. v. româniza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține României sau populației ei; din România. /<lat. romanus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROMÂN2 ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
*țắrile romấne s. f. pl. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ROMÂN s. v. bărbat, sătean, soț, țăran.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
român (români), s. m.1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. și pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, s. m., neol.; al lui roman, s. n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s. m. (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniță; și al lui rom, s. m. (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichel „țigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul sec. XVI. Cf. și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-române, București 1921. Rumîn „iobag” (cu acest sens nu se folosește forma român) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui român cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. româncă, s. f.; românesc, adj. (român); românește, adv. (în română; clar, creștinește); românică, s. f. (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; românime, s. f. (neam românesc); românism, s. n. (ceea ce este tipic românesc); româniza, vb. (a deveni român); români (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromân, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s. f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmër „păstor”, țig. sp. rumano „argou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s. m.; romanist, s. m.; romanitate, s. f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s. n.; romanț, s. n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanță, s. f.; romanțios, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
român-francéz (despre dicționar) adj. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
ACADEMIA ROMÂNĂ, cel mai înalt for științific și cultural al țării, înființat la 1 apr. 1866, în timpul locotenenței Domnești, sub numele de „Societatea literară Română”, cu scopul de a stabili ortografia și de a elabora și publica dicționarul și gramatica limbii române. Și-a inaugurat efectiv activitatea la 1 aug. 1867 cînd, o dată cu adoptarea statutelor, a devenit „Societatea Academică Română”. Era organizată în 3 secțiuni: literar-filologică, istorico-arheologică și a științelor naturale, fiecare cu cîte 12 membri titulari, 20 de corespondenți și un număr nelimitat de membri de onoare români și străini. Printre membrii societății în 1866-1867 (reprezentanți ai tututor provinciilor locuite de români): V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. Heliade Rădulescu, A. Treboniu Laurian (Vechiul Regat), T. Cipariu, G. Barițiu (Transilvania), A. Hurmuzachi (Bucovina), I. Caragiani (Macedonia). La 29 mart. 1879 societatea este declarată, prin lege, instituție națională, devenind „Academia Română”. Sub egida ei, s-au studiat primele scrieri în limba română, s-au tipărit documente istorice, s-au publicat numeroase studii de istoriografie, de fizică, matematică, chimie, medicină, biologie, geografie etc., ediții critice, precum și cataloage și bibliografii. În perioada 1948-1965 poartă denumirea de Academia Republicii Populare Române, iar din 1965 până în 1990, aceea de Academia Republicii Socialiste Române. În ultimele decenii, A. și-a pierdut treptat autonomia, ceea ce a făcut ca activitatea ei să fie sub nivelul aceleia din perioada anterioară, cînd, pe lîngă realizările legate de ortografia, gramatica și dicționarul limbii române, a avut un rol major în promovarea și dezvoltarea științei și culturii românești. Începînd cu data de 5 ian. 1990, A. și-a recăpătat vechea denumire și funcționează în prezent cu 12 secții științifice. Pe lîngă secții au fost constituite comisii de profil, cu caracter inter- și multidisciplinar. Are patru filiale: Iași, Cluj, Timișoara și Tîrgu Mureș. În subordinea A. sînt peste 50 de institute și centre de cercetări științifice, Biblioteca A., Editura A., Fundația „Elias”, Casa Oamenilor de Știință, stațiuni experimentale și case memoriale. În A. pot fi aleși maximum 181 de membri titulari și corespondenți. Este condusă de un Prezidiu compus din președinte, cei patru vicepreședinți, președinții secțiilor și ai filialelor Academiei. Organul suprem de conducere este Adunarea Generală. A. decernează, anual, premii pentru contribuții deosebite, originale, în diferite domenii ale științei și culturii. Publică numeroase periodice generale și de specialitate, ca: „Analele Academiei Române”, Memoriile secțiilor științifice, reviste de profil ale institutelor etc., în limba române și în limbi de circulație internațională.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CĂILE FERATE ROMÂNE (C.F.R.), denumire a rețelei de cale ferată și a instituției însărcinate cu exploatarea și administrarea ei. Înființată în 23 apr. 1880, sub denumirea Direcțiunea principiară a Căilor Ferate Române.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CICLOVA ROMÂNĂ, com. în Caraș Severin; 1979 loc. (1991). Expl. de min. complexe.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CÎMPIA ROMÂNĂ, mare unitate morfologică, în sudul țării, parte componentă a Depr. Dunării de Jos, situată exclusiv pe stg. Dunării, între Piemontul Getic, Subcarpați, Pod. Moldovei și Dobrogea. Lungime: c. 600 km; lățime: între 10 km în V și 135-140 km în sectorul central (între Tîrgoviște și Zimnicea). Alt. medie: c. 100 m; alt. max. depășește 300 m la contactul cu Piemontul Getic și Subcarpați, iar înălțimile cele mai mici apar în C. Siretului inferior (6-15 m). S-a format prin acumularea depozitelor de pietrișuri, nisipuri, marne, argile, loessuri în zona de subsidență tectonică a unităților din fundament. Aceste depozite au în zona de maximă scufundare grosimi de cîteva mii de metri. La contactul cu dealurile, între Vedea, Trotuș și Bîrladul inferior, cîmpia piemontană este înaltă (300-320 m) și înclinată. Între Argeș și Siretul inferior se află o zonă de luncă largă, de 10-30 km, fără terase, numită cîmpie de divagare, de fapt o zonă de subsidență la marginea Subcarpaților, în cadrul căreia mișcările tectonice locale mai accentuate au dus la formarea unor zone de convergență hidrografică. Cea mai mare parte a C.R. o ocupă terasele Dunării, în număr de 4-5 la V de Argeș și 2-3 la E. În afară de partea nordică unde este o cîmpie piemontană (C. Înaltă a Piteștiului, C. Tîrgoviștei, C. Ploieștilor), în rest este o cîmpie tabulară, slab fragmentată de văi, cu numeroase crovuri, lacuri sărate și dune de nisip. Este principala zonă agricolă a României.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
COMITETUL OLIMPIC ROMÂN (C.O.R.), organ înființat în anul 1914, avînd ca principal scop dezvoltarea și protejarea mișcării olimpice și a sportului amator. Afiliat la Comitetul Internațional Olimpic.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CONSILIUL NAȚIONAL ROMÂN CENTRAL, organ politic suprem, constituit la 30 oct. 1918 la Budapesta (la Arad din 2 nov. 1918), din cîte șase reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat Român. A avut atribuțiile unui guvern provizoriu al Transilvaniei, conducînd acțiunea de înlăturare a vechilor autorități ungare și înlocuirea lor cu consilii naționale române. Condus de Șt. Cicio Pop. A pregătit și organizat Adunarea Națională de la Alba Iulia, care a hotărît, la 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu România. Și-a încetat activitatea o dată cu crearea Consiliului Dirigent.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CRONICA ANONIMĂ A BRAȘOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMÂNILOR DIN ȘCHEI, cronică înmănunchind, fără un plan definit, știri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 și c. 1790.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
DAIA ROMÂNĂ, com. în jud. Alba; 3 177 loc. (1995).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
JUNIMEA ROMÂNĂ, revistă editată la Paris, lunar, de societatea „Junimea română” (mai-iun. 1851). A militat pentru unirea Principatelor și pentru egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REPUBLICA ROMÂNĂ, revistă politică și literară a emigranților români, apărută la Paris (1851) și Bruxelles (1853), sub redacția lui C.A. Rosetti și cu concursul fraților I.C. și D. Brătianu și al lui C. Bolliac. A militat pentru unirea Principatelor într-un stat democratic.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA ISTORICĂ ROMÂNĂ, publicație trimestrială apărută la București (1931-1947), sug egida Institutului de Istorie Națională de pe lângă Universitatea București. A fost condusă de un comitet de redacție, iar din 1940 de C.C. Giurescu.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT, publicație lunară a Asociației juriștilor din R.S. România înființată în dec. 1946. Până în 1966 a apărut sub denumirea de „Justiția Nouă”. Este continuatoarei revistei „Dreptul”, al cărui prim număr a apărut la 16 dec. 1871.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA ROMÂNĂ PENTRU ȘTIINȚE, LITERE ȘI ARTE, publicație lunară, apărută la București (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alături de scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, medicină, economie, geologie, drept. Între colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobălcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Ștefănescu, P.S. Aurelian.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA SCRIITORILOR ROMÂNI, revistă apărută anual la München (1962-1988), în total 9 vol. Printre colaboratori: V. Ierunca, P. Miron, Șt. Baciu, Vintilă Horia, P. Dumitriu, M. Eliade, Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, Al. Gregorian ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
ROMÂNUL, ziar apărut la București (1857-1905), cu unele mici întreruperi, dictate în special de cenzură, sub conducerea lui C.A. Rosetti și, din 1885, a fiului său Vintilă C.A. Rosetti. Între 1864 și 1865, fiind suprimat, a apărut sub titlurile „Libertatea” și „Conștiința națională”. A avut suplimentele „Românul de duminică” și „Românul literar”. Colaboratori: C.D. Aricescu, I. Ghica, Gh. Sion, Al. Macedonski, P. Dulfu, Radu Rosetti, P. Mușoiu, I.A. Bassarabescu, G. Coșbuc, Elena Voronca ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)