Dex român

român (români), s. m. – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. și pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, s. m., neol.; al lui roman, s. n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s. m. (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniță; și al lui rom, s. m. (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichel „țigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul sec. XVI. Cf. și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-române, București 1921. Rumîn „iobag” (cu acest sens nu se folosește forma român) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui român cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. româncă, s. f.; românesc, adj. (român); românește, adv. (în română; clar, creștinește); românică, s. f. (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; românime, s. f. (neam românesc); românism, s. n. (ceea ce este tipic românesc); româniza, vb. (a deveni român); români (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromân, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s. f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmër „păstor”, țig. sp. rumano „argou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s. m.; romanist, s. m.; romanitate, s. f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s. n.; romanț, s. n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanță, s. f.; romanțios, adj.