Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ronțăi (verb tranzitiv) , ronțăire (substantiv feminin)   
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RONȚĂÍRE s. v. ronțăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A RONȚĂÍ rónțăi tranz. (alimente tari sau uscate) A mânca, sfărâmând cu dinții și producând un zgomot caracteristic. ~ o ca-ramelă. /ronț + suf. ~ăi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RONȚĂÍ vb. a crănțăi, a crănțăni. (~ biscuiți.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ronțăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. rónțăi, 3 sg. și pl. rónțăie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cronțănésc (est) și rónțăĭ saŭ -ĭésc (vest și sud) v. intr. și tr. (d. cronț, ronț). Mănînc făcînd cronț-cronț: cronțănea niște posmagĭ. – În nord și hrojdesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)