ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROTÓR s.n. Organ al unei mașini de forță generatoare sau motoare, care se rotește în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. [< fr. rotor].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ROTÓR s. n. 1. organ al unei mașini de forță cu palete, cupe, roți, înfășurări electrice, care se rotește în jurul axei arborelui pe care e montat. 2. rotație (2). (< fr. rotor, /2/ germ. Rotor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rotór s. n., pl. rotoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROTÓR ~oáre n. Parte rotativă a unei mașini, fixată, de obicei, într-un stator. ~ de turbină. /<fr. rotor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROTÓR (‹ fr., engl. {i}; {s} lat. rotator „cel care învârtește”) s. n. 1. (TEHN.) Organ rotitor al unei mașini de forță motoare sau generatoare, cu ajutorul căruia, la mașinile motoare, energia fluidului motor se transformă în energie mecanică de rotație, iar la mașinile generatoare energia mecanică de rotație se transformă în energie a fluidului deplasat. R. este prevăzut cu elemente speciale (palete, cupe etc.) active în contact cu fluidul de lucru (aburii, apa etc.). 2. (ELT.) Subansamblu rotitor al mașinilor electrice, având funcțiunea de indus sau de inductor (la mașini sincrone); este prevăzut cu înfășurări electrice, cu poli etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink