Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ♦ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÓUĂ f. 1) Picături mici de apă care se formează prin condensarea vaporilor din atmosferă și care se depun pe suprafața pământului în nopțile sau în diminețile răcoroase de vară. ◊ Pe ~ de dimineață; în zorii zilei. 2): Roua-cerului plantă erbacee, insectivoră, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secretă o substanță cu ajutorul căreia sunt digerate insectele. [G.-D. rouăi] /<lat. ros, roris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÓUĂ s. (BOT.) roua-cerului (Drosera rotundifolia) = roua-soarelui, (prin Transilv.) rocă; roua-soarelui v. roua-cerului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
róuă s. f. – Apă provenită din condensarea vaporilor din atmosferă, care se depune pe pămînt, pe plante etc. – Var. înv. ro(a)o, ro(a)ă. Mr. aroauă, arao, megl. rauă. Lat. rōs, rōrem (Pușcariu 1477; REW 7374), cf. prov., cat. ros; dar mecanismul de transmitere este discutabil. S-a sugerat o var. *rōlla (Candrea, Éléments, 75), care nu pare justificată. Un *rōs, n., cu rezultatul rom. *rorouă ca ziziuă (Philippide, Principii, 66; Pușcariu 1477; Iordan, Dift., 189) este dubios, dacă se ia în considerație paralelismul cu nosnoi, dosdoi, post(i)poi etc. S-a crezut într-o modificare de decl. rōs, *rǒvem ca bōs, bǒvem (Meyer, Alb. St., IV, 45); sau într-un rezultat *rore (cf. logud. rore, Wagner 112), cu disimilarea celui de-al doilea r (Tiktin; Skok, Arch. Rom., VIII, 158; Graur, BL, III, 51). Nici una dintre explicații nu este suficient de clară. Dacă „la brisure” între cei doi r ar fi o certitudine (cf. prooroc), s-ar putea porni de la *rore*roore*rouri, care, desigur, s-ar fi simțit ca un pl., de unde sing. regresiv rouă. În realitate nici „la brisure” nu ne pare sigură, nici sing. n-ar trebui să fie f.; cf. totuși toate der. acestui cuvînt, care nu pleacă de la rouă, ci postulează un rouri. Der. roura (var. înroura, înroua), vb. (a acoperi cu rouă; a umezi; a burnița), din lat. rōrāre (Pușcariu 1478; Tiktin; Candrea) dacă se admite o „brisure” ror- › roor- (Graur, BL, III, 50), sau mai probabil de la un pl. *rouri, ca hainăînhăinura, cornîncornora, fașeînfășura etc.; rourică, s. f. (firuță, Glyceria fluitans); rouros, adj. (plin de rouă; umed). Cf. rourușcă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
róuă s. f., g.-d. art. róuăi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
róua-cérului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)