ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROȘIÓR s. v. boiștean, scarlatină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
roșiór adj. m. (sil. -și-or), pl. roșióri; f. sg. roșioáră, pl. roșioáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
roșiór (mil.) s. m. (sil. -și-or), pl. roșióri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROȘIOÁRĂ1 f. 1) Varietate autohtonă de viță de vie, având struguri mici, roșietici. 2) Struguri din această varietate. /roșu + suf. ~oară
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROȘIOÁRĂ2 roșioáre f. Pește dulcicol, de talie medie, cu corpul turtit lateral, cu solzi mari, având înotătoare și ochi roșietici; ocheană; băbușcă. /roșu + suf. ~oară
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROȘIÓR ~i m. 1) la pl. Corp de cavalerie în armata română. 2) Ostaș din acest corp. [Sil. -și-or] /roșu + suf. ~ior
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
IARBĂ-ROȘIOÁRĂ s. v. milițea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROȘIOÁRĂ s. v. boiștean, filimică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROȘIOÁRĂ s. (IHT.; Scardinius crythrophtalmus) ocheană, (reg.) ocheniță, băbușcă-roșie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
roșioáră (bot., zool.) s. f. (sil. -și-oa-), g.-d. art. roșioárei; pl. roșioáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink