RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RUGINITÚRĂ s. v. vechitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink