RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÚNIC, -Ă adj. Cu caracter de rune; care se referă la rune. [< fr. runique, cf. germ. runisch].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÚNIC, -Ă adj. cu caracter de rune. (< germ. runisch, fr. runique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rúnic adj. m., pl. rúnici; f. sg. rúnică, pl. rúnice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÚNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de rune; propriu runelor. Caractere ~ce. /<germ. runisch, fr. runique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink