RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂCULÉȚ s. 1. (ZOOL.) răcușor, (rar) răcuț. 2. (BOT.; Polygonum bistorta) (reg.) cârligat, cârligățică, cârligel, nodurar, șerpariță, troscot, troscoțel, buruiana-rândunicii, iarba-balaurului, iarba-șar-pelui, iarbă-iute, iarbă-roșie, lemn-dulce, mo-țul-curcanului, rădăcina-șarpelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răculéț s. m., pl. răculéți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink