Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂPCIÚGĂ f. 1) Boală contagioasă a unor animale (cai, măgari, catâri etc.), transmisibilă și omului, care se manifestă prin ulcerații, mai ales pe mucoasa nazală; morvă. 2) fig. Animal (mai ales cal) bătrân și fără putere; mârțoagă; gloabă. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RĂPCIÚGĂ s. v. morvă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răpciúgă (răpciúgi), s. f. – Respirație grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpștiugă, de la răpști „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” față de hropotnija „gripă”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapĕtĭ „a sforăi” față de sap „răpciugă” (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
răpciúgă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)