RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
răpuitór s. m. (sil. -pu-i-), pl. răpuitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
răpuitoáre s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. răpuitoárei; pl. răpuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink