Dex răspundere

RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde.

RĂSPÚNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.

RĂSPÚNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plată, plătire, răspuns.

răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi

RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicație la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune. ♦ A lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicație cu..., a străbate până la... ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat. respondere.

A SE RĂSPÚNDE mă răspúnd intranz. pop. A ține legături (unul cu altul); a comunica reciproc. /<lat. respondere

RĂSPÚNDERE ~i f. Atitudine responsabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♦ A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde

RĂSPÚNDE vb. 1. v. replica. 2. a întoarce, a replica. (I-a ~ vreo două!) 3. v. garanta. 4. v. corespunde.

RĂSPÚNDE vb. v. achita, lichida, onora, plăti.

A răspunde ≠ a întreba

răspúnde (răspúnd, răspúns), vb. – 1. A contesta, a replica. – 2. A corespunde, a avea aceleași deprinderi. – 3. A fi conform cu ceea ce se așteaptă. – 4. A replica, a riposta. – 5. A fi obligat, a garanta. – 6. A încredința, a certifica. – 7. A plăti, a da socoteală. – 8. A privi spre, a a fi situat, a comunica. – 9. A trece, a străbate. – Mr. respun(ere), istr. respundesc. Lat. respondĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1446; REW 7400), cf. it. rispondere, port. respondre, fr. répondre, sp., port. responder. Prez. sing. are două forme răspund (răspunz), răspunzi, cf. să răspundă (să răspunză). Uz general (ALR, II, 26). Der. răspuns, s. n. (ripostă, replică; înv., socoteală), din lat. responsum; răspundere, s. f. (responsabilitate); răspunzător, adj. (responsabil); nerăspunzător, adj. (iresponsabil). – Cf. corespunde.

răspúnde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspúnd, perf. s. 1 sg. răspúnsei, 1 pl. răspúnserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răspúndă; part. răspúns

RĂSPÚNDERE (‹ răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.