RĂSPẤNTIE, răspântii, s. f. Loc unde se încrucișează mai multe drumuri sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răscruce. ♦ Fig. Moment hotărâtor în viața cuiva. [Var.: (reg.) răspíntene s. f.] – Din sl. raspontije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂSPÂNTIE s. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, (pop.) cruce, furca-drumului. (Carul s-a oprit la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂSPÂNTIE s. v. răscruce.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răspântie s. f. (sil. -ti-e), art. răspântia (sil. -ti-a), g.-d. art. răspântiei; pl. răspântii, art. răspântiile (sil. -ti-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂSPÂNTIE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răscruce; încrucișare. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răscruce. ◊ La ~ la un moment hotărâtor. [G.-D. răspântiei; Sil. -ti-e] /<sl. raspontije
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
răspîntie (-ii), s. f. – Încrucișare. Var. înv. răspintene. Sl. raspątije (Cihac, II, 308; Conev 42), cf. sb. rasputje, slov. raspôtje, rus. rasputie. – Der. răspîntiaș,. s. m. (paznic de drumuri, jandarm).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink