RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresia puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂSÚNET s. 1. v. ecou. 2. v. rezonanță. 3. (fig.) ecou, rezonanță, (înv. fig.) sunet. (A avut vreun ~ în opinia publică acțiunea lor?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂSÚNET s. v. vâlvă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răsúnet s. n., pl. răsúnete
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂSÚNET ~e n. 1) Sunet auzit la distanță și prelungit prin ecou. ~ul împușcăturilor. 2) pop. Proprietate a unor spații închise de a intensifica și de a prelungi sunetele; rezonanță. 3) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; impresie deosebită; ecou; rezonanță. A avut vreun ~ acțiunea lor? ◊ A avea (sau a găsi) ~ a trezi interes; a face impresie. /a răsuna + suf. ~et
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink