RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S. f. Răzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂZUITÓR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂZUITÓR s. v. otic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răzuitór s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂZUITÓR ~oáre n. 1) Unealtă folosită în operațiile de curățare sau de netezire (a unor obiecte); racletă. ~ pentru suprafețe lemnoase. 2) Unealtă de uz casnic folosită pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânză etc.); răzătoare. [Sil. -zu-i-] /a răzui + suf. ~itor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink