Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
SÂRG s. n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÂRG n. : Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szrorog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SÂRG s. bunăvoință, râvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sârg s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)