Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: sapă (substantiv feminin) , săpa (verb tranzitiv)   
SÁPĂ1, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÁPĂ2 s. f. (Pop.) Faptul de a săpa. – Din săpa (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÁPĂ3, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÁPĂ s. 1. (Transilv.) târșiță. (Și-a cumpărat o ~ nouă.) 2. v. prășit. 3. (IND.) trepan. (Un tip de ~ folosită în exploatările petroliere.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÁPĂ s. v. crupă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÁPĂ s. v. brăzdar, cazma, fier lat, ghionoi, hârleț, rariță, săpăligă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sápă (sápe), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sápă (sápe), s. f.1. Unealtă agricolă. – 2. Prașilă, prășire. – Mr., megl. sapă, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocănel 41). – Der. săpa, vb. (a prăși, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a găuri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Pușcariu 1511; Tiktin); săpăcios, adj. (care se năruie, sfărîmicios); săpător, s. m. (muncitor cu sapa; soldat care sapă tranșee; sculptor, tăietor); săpătură, s. f. (prășire, muncă cu sapa; groapă, adîncitură; tăietură, sculptură); săpoi, s. n. (sapă mare, tîrnăcop); săpăligă, s. f. (sapă mică, greblă). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., și probabil alb. sëpatë „topor”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sápă (unealtă, acțiunea, crupa calului) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SĂPÁ sap tranz. 1) (solul) A lucra cu sapa (hârlețul sau alte unelte agricole). 2) (gropi, șanțuri etc.) A face prin adâncire în pământ și aruncarea lui în afară. 3) (cartofi, morcovi, sfeclă etc.) A scoate din pământ cu sapa (hârlețul sau alte instrumente agricole). 4) (desene, figuri, litere) A grava în piatră, în lemn etc. 5) fig. A face să se întipărească; a imprima. ~ urme adânci. 6) (maluri, dealuri etc.) A deteriora printr-o acțiune îndelungată și sistematică; a distruge treptat; a măcina; a roade. 7) fig. (persoane) A supune pe ascuns unor acțiuni de compromitere. /<lat. sapare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SÁPĂ1 ~e f. 1) Unealtă agricolă formată dintr-o lamă semicirculară de oțel, fixată pe o coadă de lemn și folosită la prășit. ◊ A trage (cu) ~a a prăși. ~a și lopata moartea. ~ rotativă mașină agricolă având ca organ de lucru discuri dințate, cu ajutorul cărora se distruge crusta solului. 2) Munca prășitului. A se duce la ~. [G.-D. sapei] /<lat. sappa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SÁPĂ2 ~e f. (la unele animale, mai ales la cai) Partea posterioară a trunchiului, de la șale până la baza cozii; crupă. /cf turc. sap, sb., bulg. sapa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂPÁ vb. 1. v. excava. 2. v. prăși. 3. v. roade. 4. v. eroda. 5. v. sculpta. 6. a imprima, a întipări. (Vremea a ~ brazde adânci pe fruntea lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂPÁ vb. v. fixa, rămâne, scormoni, scurma, submina, uzurpa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sápa-cálului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sápă-foráj s. f., g.-d. art. sápei-foráj; pl. sápe-foráj
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
săpá vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sg. și pl. sápă; conj. prez. 3 sg. și pl. sápe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÁPĂ (lat. sappa) s. f. 1. Unealtă compusă dintr-o lamă metalică plană sau puțin concavă, cu coadă de lemn, folosită la efectuarea unor lucrări manuale în agricultură (săpat, prășit), în minerit (pentru deplasarea minereului sau a cărbunelui spre locul de încărcare) etc. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. ♦ Muncă depusă pentru săpat, prășit. 2. S. de foraj = dispozitiv montat la capătul inferior al garniturii de prăjini de foraj, cu care se execută dislocarea rocilor în vederea realizării găurii de sondă. Se deosebesc: s. cu lame (care lucrează prin tăiere și așchiere), s. cu discuri (care lucrează prin despicare în plan vertical) și s. cu role (prevăzute cu dinți sau cu diamante, care lucrează prin despicare și sfărâmare).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)