Dex sarg

SÂRG s. n. (Pop.; în loc. adv.) Cu (sau, reg., de, în) sârg = repede, iute; îndată, imediat. – Din magh. sürgös „grăbit”.

ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben deschis. – Din magh. sárga.

SÂRG n. : Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szrorog

ȘARG -gă (-gi, -ge) și substantival (despre cai) Care are păr galben-deschis; cu părul galben-deschis. /

SÂRG s. bunăvoință, râvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.

ȘARG adj. gălbui. (Cal ~.)

sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).

șarg (șárgă), adj. – Tărcat, roșcat deschis. Mag. sárga „galben” (Cihac, II, 627; Tiktin).

sârg s. n.

șarg adj. m., pl. șargi; f. sg. șárgă, pl. șárge