Dex sarite

SĂRÍT¹ s. n. Acțiunea de a sări; săritură. – V. sări.

SĂRÍT², -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări.

SĂRÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SĂRI. 2) și substantival (despre persoane) Care și-a ieșit din minți; țicnit; smintit. ◊ Cu inima ~tă cuprins de o emoție puternică. /v. a sări

SĂRÍTĂ ~e f. 1): De-a ~a sărind; în salturi; prin sărituri. Pe ~e trecând peste anumite părți; făcând omisiuni. La ~a în galop. 2): A scoate (pe cineva) din ~e a face (pe cineva) să-și piardă răbdarea, să-și iasă din fire; a supăra grozav (pe cineva). A-și ieși din ~e a-și pierde calmul; a se enerva; a se înfuria. /v. a sări

SĂRÍT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

SĂRÍT s. 1. v. escaladare. 2. săltare, sărire. (~ul într-un picior.) 3. omitere, sărire. (~ul unui pasaj din text.)

SĂRÍT s. v. goană, gonire, împreunare, montă.

SĂRÍTĂ s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă, salt, săltătură, săritură.

sărít adj. m., pl. săríți; f. sg. sărítă, pl. săríte

sărít s. n. (pl. sărite în loc. pe ~)