SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și întrebuințată la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCÂNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) v. dușumea. 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) v. spetează.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCÂNDURĂ s. v. coșciug, planșetă, sicriu, șindrilă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCÂNDURĂ ~i f. Bucată de lemn cu suprafața plană, obținută prin tăierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosită în lucrări de construcție, tâmplărie etc. ◊ (A fi sau a rămâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lăsa pe cineva ~ (sau ca ~a) a sărăci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scîndúră (-ri), s. f. – Bucată de lemn cu formă dreptunghiulară, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor. – Mr. scîndură, megl. scǫndură. Lat. scandŭla (Pușcariu 1552; REW 7652), cf. calabr. scándula, cat. escandia, sp. escanda (arag. escalla), port. escandea. – Der. scîndurea, s. f. (scîndură mică; bulfeu la jug); scîndurice, s. f. (scîndură mică; piedică la războiul de țesut); scîndurărie, s. f. (scînduri multe; depozit de scînduri).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink