Dex schelet

SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

SCHELÉT s.n. 1. Partea osoasă a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatură. 2. Totalitatea pieselor de rezistență care formează o construcție sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

SCHELÉT s. n. 1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură. 3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. 4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt. (< fr. squelette)

SCHELÉT s. 1. v. sistem osos. 2. v. schelărie. 3. v. structură.

SCHELÉT s. v. schemă.

schelét (-te), s. n. – Sistemul osos. Fr. squelette. – Der. scheletic, adj., din fr. squelettique.

schelét s. n., pl. scheléte

SCHELÉT ~e n. 1) (la om și la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatură. 2) fig. Ființă foarte slabă. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistență a unei construcții; osatură; carcasă. ~ de avion. 4) fig. Construcție internă a unei opere scrise; schemă compozițională; osatură. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett