SCIENTÍSM s. n. Concepție filozofică inițiată la sfârșitul sec. XIX și manifestată prin afirmarea multilaterală a spiritului științific (și adesea prin absolutizarea rolului științei). [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCIENTÍSM m. Concepție care absolutizează rolul științei în dezvoltarea societății. [ Sil. sci-en-] /<fr. scietisme, it. scientismo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCIENTÍSM1 s.n. Concepție de esență pozitivistă care consideră știința concepută ca un ansamblu de cunoștințe exacte, singura în măsură să rezolve toate problemele cunoașterii. ♦ Poziție teoretică avansată a unor savanți cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SCIENTÍSM2 s.n. Doctrină și practică a unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, fundată pentru a combate prin rugăciune orice rău fizic sau moral. [Pron. sci-en-. / cf. it. scientismo, engl. scientism].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SCIENTÍSM s. n. 1. concepție filozofică pozitivistă care consideră că știința, concepută ca un ansamblu de cunoștințe „pozitive”, exacte, eliberată de orice implicații „metafizice”, este singura în măsură să rezolve toate problemele cunoașterii; fetișizare a științei. 2. poziție teoretică avansată a unor savanți cu vederi avansate, dialectice. (< fr. scientisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
scientísm s. n. (sil. sci-en-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink