SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCORÚȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCORÚȘ s. v. sorb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scorúș scorúșe, s.n. (reg.) parte a bisericii (de obicei balcon) unde cântă corul.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
scorúș s. m., pl. scorúși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCORÚȘ ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. /Din scorușă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
scorúș de múnte s. m. + prep. + s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scorúș nemțésc s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink