SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCORȚÁR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europeaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCORȚÁR s. v. țiclean.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scorțár (pasăre) s. m., pl. scorțári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scorțár (covor) s. n., pl. scorțáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCORȚÁR ~i m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb și cu pântecele galben; țiclete. /scoarță + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cĭocîrléț m. (rudă cu cĭocîrlan). Cĭocănitoare saŭ un fel de cĭocănitoare (sitta caesia). – În Trans. scorțar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink