Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: scuipa (verb tranzitiv) , scuipare (substantiv feminin)   
SCUIPÁRE, scuipări, s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
scuipáre s. f., g.-d. art. scuipării; pl. scuipări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SCUIPÁ scuip 1. tranz. 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și a buzelor); a stupi. ◊ ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) fig. (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<lat. scupire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE SCUIPÁ mă scuip intranz. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. scupire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCUIPÁ vb. 1. a expectora. 2. (reg.) a hraconi, (Mold. și Bucov.) a stupi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCUIPARE DE SÂNGE s. v. hemoptizie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scuipá (-p, át), vb.1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui nss, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere*scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕreexcuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
scuipá vb., ind. prez. 1 sg. scuip, 3 sg. și pl. scúipă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)