Dex sculare

SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

SCULÁRE s. 1. v. trezire. 2. înviere, (înv.) sculat, sculătoare, sculătură. (~ din morți.) 3. ridicare, sculat. (~ de pe scaun.)

SCULÁRE s. v. îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, normalizare, răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, redresare, refacere, restabilire, revoltă, ridicare, tămăduire, vindecare.

Sculare ≠ culcare

sculáre s. f., g.-d. art. sculării; pl. sculări

SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

A SCULÁ scol intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acțiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare

A SE SCULÁ mă scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deștepta. ~ la ora șapte. ◊ ~ din morți a învia. 2) A lua poziție verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun. ◊ ~ din pat (sau după o boală) a se însănătoși. /<ngr. excubulare

SCULÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. învia. 3. v. ridica. 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

SCULÁ vb. v. crește, declanșa, dezlănțui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoși, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.

A (se) scula ≠ a (se) așeza, a (se) culca

A scula ≠ a așeza

sculá (scol, -át), vb. – 1. A ridica, a înălța, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deștepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deștepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morți, a învia. – 7. (Refl.) A se e****a, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu, Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii române, București 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s. n. (trezit); sculătoare, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculățel, adj. (sălțăreț, vioi); sculăreț, adj. (priapic); sculătură, s. f. (înv., înviere).

sculá vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 sg. și pl. scoálă; conj. prez. 3 sg. și pl. scoále