SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCÂNTEIETÓR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. strălucitor. 3. lucios, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 4. scăpărător, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 5. lucios, lucitor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCÂNTEIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care scânteiază; care pare să împrăștie scântei; sclipitor; lucitor. Ochi ~ori. /a scânteia + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink