Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
scîlciá (-iéz, -át), vb. – 1. A strica ștaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunția primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreți” (Cihac, II, 723, cf. cîlți), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” ‹ lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Pușcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă și nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlțîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s. f. (lemn cu care se bate țesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).
Sursa: Dicționarul etimologic român