SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoană), fermecătoare, încântătoare. 2. S. m. Bărbat care abuzează de buna credință a femeilor, ademenindu-le și seducându-le cu promisiuni înșelătoare; ademenitor, înșelător. – Seduce + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEDUCĂTÓR, -OÁRE adj. (adesea s.) Care seduce; fermecător, încântător. ♦ Ademenitor; înșelător. [Cf. fr. séducteur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SEDUCĂTÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (cel) care seduce; fermecător; încântător, șarmant. ◊ ademenitor; înșelător. II. s. m. bărbat care săvârșește o seducție. (< seduce + -ător)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SEDUCĂTÓR adj., s. 1. adj. v. încântător. 2. adj. v. ademenitor. 3. adj. atrăgător, (pop. și fam.) nurliu, (pop. fig.) apetisant, lipicios. (O femeie ~oare.) 4. s., adj. ademenitor, amăgitor, înșelător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de minore.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Seducător ≠ repugnant, repulsiv, respingător, scârbos
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; f. sg. și pl. seducătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SEDUCĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care seduce; în stare să seducă. /a seduce + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEDUCĂTÓR2 ~i m. Bărbat care seduce. /a seduce + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink