SEMIÓTICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul general al semnelor și al sistemelor de semne. [G.-D. semioticii; Sil. -mi-o-] /<fr. sémiotique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEMIÓTICĂ s.f. Semiologie (2). ♦ Orientare larg răspândită în gândirea teoretică contemporană, care studiază fenomenele și în special faptele de cultură ca sisteme de semnificare și procese de comunicare. [Gen. -cii. / < fr. sémiotique, cf. gr. semeiotike < semeion – semn].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SEMIÓTICĂ s.f. Știință care se ocupă cu studiul general al semnelor întrebuințate în cadrul vieții sociale.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
SEMIÓTICĂ s. 1. semiologie. (~ este știința semnelor în societate.) 2. (MED.) semiologie, simptomatologie, (înv.) patognomonică, patognomonie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
semiótică s. f. (sil. -mi-o-), g.-d. art. semióticii; pl. semiótici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SEMIÓTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de semiotică; propriu semioticii. /<fr. sémiotique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SEMIÓTIC, -Ă adj. Referitor la semiotică. [< fr. sémiotique, germ. semiotisch].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SEMIÓTIC, -Ă I. adj. referitor la semiotică. II. s. f. știință care studiază semnele, indiferent de natura acestora; studiul simbolurilor; semiologie (2). ◊ orientare în gândirea teoretică contemporană care studiază fenomenele de semnificare și procese de comunicare. (< fr. sémiotique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink