SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SENTÍNȚĂ s.f. 1. Hotărâre, decizie a unei instanțe judecătorești. ♦ (Fig.) Blam. 2. Maximă, aforism. [< lat. sententia, cf. fr. sentence, it. sentenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SENTÍNȚĂ s. f. 1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj. ◊ (fig.) blam. 2. maximă, aforism. (după fr. sentence, lat. sententia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SENTÍNȚĂ s. 1. (JUR.) decizie, hotărâre, verdict, (rar) judecată, (înv.) județ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. aforism, cugetare, dicton, maximă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O celebră ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SENTÍNȚĂ ~e f. 1) Decizie a unei instanțe judecătorești. 2) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc, o normă de conduită; aforism; maximă. [G.-D. sentinței] /<lat. sententia, fr. sentence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink